'Am lansat atacul cu o precizie absolută. Atacul a fost minuțios pregătit și executat. Am spus în repetate rânduri că ONU este una dintre principalele noastre ținte', a menționat la telefon această persoană care susține că se numește Abu Darda, afirmații ce nu au putut fi verificate din sursă independentă.
Atentatul a fost comis în jurul orei locale 10.00 (12.00, ora României) cu ajutorul unei mașini capcană, o Honda Accord, teroristul kamikaze pierzându-și viața pe loc.AGERPRES


Un bărbat care susține că este purtător de cuvânt al sectei islamiste Boko Haram a precizat pentru AFP că această grupare a comis vineri atentatul sinucigaș împotriva sediului ONU din Abuja (Nigeria), soldat cu cel puțin 18 morți și peste 60 de răniți.