Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Catherine Ashton, i-a cerut joi președintelui sirian Bashar al-Assad să 'părăsească puterea', într-o declarație făcută în numele Uniunii Europene, potrivit AFP.
'Uniunea Europeană constată că Bashar al-Assad a pierdut orice legitimitate în ochii poporului sirian și că este necesar ca el să părăsească puterea', a declarat Catherine Ashton.AGERPRES