'O primă estimare arată că între 150 și 200 de persoane sunt date dispărute. Până în prezent, doar trei dintre ele au fost regăsite în viață', a declarat presei Cesar Uruena, înalt responsabil al Crucii Roșii columbiene. Echipele de salvare încearcă să descopere alți supraviețuitori sub dărâmături, a adăugat el.
Alunecarea de teren s-a produs în jurul orei locale 14 /19h00 GMT/, în sectorul La Gabriela, din nordul orașului Medellin. Columbia cunoaște de la începutul anului ploi de intensitate istorică, soldate cu moartea a circa 170 de persoane și 1,5 milion de sinistrați.AGERPRES


Circa 200 de persoane ar fi fost îngropate de o alunecare de teren care a acoperit duminică zece case ale unui cartier din Medellin /oraș situat la 400 km nord-vest de Bogota/, potrivit estimărilor făcute de membri ai echipelor de intervenție din Crucea Roșie și citați de AFP.