Romi: Comisia așteaptă explicații suplimentare din partea Parisului

Miercuri, 01 Septembrie 2010 23:10
Votati
(0 voturi)

Comisia Europeană așteaptă explicații suplimentare din partea Parisului asupra politicii franceze față de romi, potrivit unui raport prezentat miercuri de comisarul pentru justiție Viviane Reding colegilor săi din executivul european. 'Comisia așteaptă informații detaliate de la Franța' pentru a stabili dacă repatrierile de romi în România sunt conforme sau nu dreptului european, scrie dna Reding în acest raport de circa zece pagini, a indicat un funcționar european, citat de AFP.



Raportul, de o 'neutralitate clinică', potrivit acestui funcționar exprimându-se sub acoperirea anonimatului, reamintește mai înainte regulile europene asupra libertății de circulație și libertății de instalare. Astfel, în virtutea articolului 21 al tratatului de la Roma, orice cetățean al UE are dreptul să circule și să se stabilească liber în nu importă care stat membru. O directivă /lege/ europeană precizează totuși că restricții ar putea fi impuse la libera circulație mai ales în numele 'ordinii publice, securității publice sau sănătății publice'.

Documentul dnei Reding, intitulat 'situația romilor în Franța și în Europa', reproduce de asemenea comunicatul său publicat la 25 august, în care ea exprima 'o anumită îngrijorare' față de politica franceză la adresa romilor. 'În acest stadiu, Comisia duce încă lipsă de informații' pentru a se pronunța asupra fondului, a declarat funcționarul european întrebat de AFP. 'Este vorba despre o analiză preliminară', a confirmat purtătorul de cuvânt al dnei Reding, Matthew Newman.

Marți, doi miniștri francezi, secretarul de stat pentru afaceri europene Pierre Lellouche și ministrul imigrației Eric Besson, s-au dus să apere politica franceză la adresa romilor în fața Comisiei. Besson afirmă că trimiterea înapoi a romilor în țările lor de origine efectuată de autoritățile franceze respectă 'scrupulos' dreptul european. Se pare totuși că există un punct de divergență între Paris și Comisie. Besson a insistat asupra 'responsabilității proprii a fiecărui stat al UE pentru integrarea socială și economică a resortisanților săi', vizând implicit România care nu face suficient, consideră el, pentru integrarea cetățenilor ei de origine romă. 'Romii sunt cetățeni europeni, ei au aceleași drepturi ca toată lumea. Integrarea romilor este peste tot în Europa, în țările de origine, țările de primire, noi vorbim despre toate statele membre. Este nevoie de o integrare completă în fiecare stat membru', a declarat Newman. Noi reuniuni 'tehnice' sunt prevăzute cu autoritățile franceze în următoarele zile, adaugă AFP. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România