Miza legii, a treia emisă din 2002 împotriva fumatului, este aplicarea efectivă a interdicției ce datează de peste un an, devenit însă literă moartă în absența controalelor și a sancțiunilor.
Conform legii, fumatul în orice spațiu închis va fi amendat cu o sumă între 50 și 500 de euro, în timp ce proprietarii riscă penalizări de 500-10.000 de euro sau chiar închiderea localurilor în caz de recidivă.
Fumătorii vor avea totuși la dispoziție o lună înainte de a fi expuși sancțiunilor, a precizat ministrul sănătății, Mariliza Xenogiannakopoulou.
Unii proprietari de localuri au amenințat deja că nu se vor conforma unei măsuri ce riscă să îi trimită în faliment, pe fondul crizei economice.
În Grecia, al doilea producător european de tutun, 40% din populație fumează, înregistrându-se un consum mediu anual de 2.954 de țigări pe locuitor, un record la nivelul continentului.AGERPRES


O nouă lege care interzice fumatul în spațiile publice a intrat în vigoare miercuri în Grecia, transmite AFP.
