Boeingul 747-400, cu 230 de pasageri la bord, a decolat din San Francisco cu puțin timp înainte de miezul nopții dintre luni spre marți în direcția Sydney, însă unul din motoarele sale a explodat după 45 de minute de zbor, producând o gaură în fuselaj.
'Realitatea este că, ocazional, motoarele avioanelor cedează, iar evenimentul care tocmai s-a produs demonstrează abilitatea inginerilor și membrilor echipajului, care au reușit să aducă avionul înapoi la sol în deplină siguranță', a afirmat purtătorul de cuvânt al Qantas, David Epstein.
Unii pasageri au susținut că au simțit o puternică vibrație însoțită de zdruncinături, pentru ca apoi să vadă flăcări la motorul numărul 4 de pe aripa dreaptă a avionului.
Piloții au golit imediat rezervorul de combustibil, realizând o aterizare fără incidente, fapt care a provocând o explozie de aplauze și de bucurie în rândul pasagerilor.AGERPRES


Un motor al unui avion al companiei aeriene australiene Qantas a explodat în timp ce aeronava zbura deasupra Oceanului Pacific, pilotul fiind nevoit să se întoarcă și să realizeze o aterizare de urgență pe aeroportul nord-american din San Francisco, au confirmat miercuri surse ale companiei aeriene din Sydney, transmite Efe.