'Există doisprezece morți. Echipele de salvare caută o altă persoană care a dispărut', a precizat telefonic pentru AFP un responsabil din cadrul agenției de gestionarea a catastrofelor din provincia Rize.
Râurile au ieșit din matcă în această regiune aflată pe coasta Mării Negre în urma căderii unor ploi torențiale joi spre finalul zilei, a scris agenția de presă turcă Anadolu, citând autoritățile locale.
Victimele au murit la Gundogdu, un oraș din provincia Rize, unde alunecările de teren au provocat prăbușirea mai multor imobile, în timp ce apa a inundat casele și a blocat drumurile. Printre persoanele care au murit se află și cinci membri ai aceleiași familii și un băiețel de șapte ani.
Șase persoane au fost scoase de sub dărâmături. Ele au fost rănite, însă viața lor nu este în pericol, au precizat responsabilii. La Gundogdu, cel puțin 20 de imobile s-au prăbușit, peste 100 au fost avariate și circa 150 de vehicule au fost luate de ape, a relatat cotidianul Hurriyet pe site-ul său de internet. AGERPRES


Douăsprezece persoane au murit și o alta a fost dată dispărută într-o regiune muntoasă din nordul Turciei din cauza unor inundații și alunecări de teren provocate de ploile torențiale, potrivit autorităților, informează sâmbătă agenția France Presse.