Cele două camere ale Congresului SUA - Camera Reprezentanților și Senatul - au adoptat acest text de lege la sfârșitul lunii iulie. Aleșii au estimat că sistemele judiciare din țări precum Marea Britanie, Brazilia, Australia, Indonezia sau Singapore permit condamnarea nedreaptă a unor jurnaliști sau autori pentru defăimare.
Noua lege împiedică tribunalele federale americane să recunoască sau să aplice o pedeapsă pronunțată de către o jurisdicție străină pentru defăimare. Ea protejează, printre altele, bunurile persoanelor puse în cauză, evitând ca ele să plătească daune.
Apărătorii acestei legi au subliniat faptul că ea se înscrie în filosofia primului amendament al Constituției SUA, care garantează libertatea de expresie.AGERPRES


Președintele Statelor Unite ale Americii (SUA), Barack Obama, a promulgat marți o lege care are drept scop să-i protejeze mai bine pe autorii, jurnaliștii și publiciștii americani de urmăriri în justiție în țările în care legile privind defăimarea îi pot expune la condamnări, a anunțat Casa Albă, transmit din Washington AP și AFP.