De asemenea, institutul american a precizat că nu a fost emisă nicio alertă de tsunami. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 87 de kilometri, puțin după ora locală 08:00. Epicentrul a fost localizat la 114 kilometri de Ternate, din arhipelagul Moluce, și la 117 kilometri de Mandao din Insula Sulawesi.
Indonezia este situată pe 'cercul de foc' al Pacificului, unde activitatea vulcanică și seismică este foarte intensă.
Pentru a măsura puterea unui cutremur USGS folosește 'magnitudinea de moment', care este legată direct de parametrii seismului, precum suprafața și distanța alunecării pe falie. Pe această scară deschisă, un seism cu magnitudinea 6 este considerat puternic. AGERPRES


Un seism cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara momentului s-a produs marți în largul coastei de est a Indoneziei, fără a fi semnalate victime sau pagube materiale, a anunțat Institutul american de geofizică /USGS/.