Vineri, șeful statului a preconizat retragerea cetățeniei oricărei persoane naturalizate care "a adus în mod voluntar atingere vieții unui polițist, jandarm sau oricărui alt depozitar la autorității publice".
Într-un interviu publicat duminică de cotidianul Le Parisien, ministrul Hortefeux a propus ca retragerea cetățeniei "să poată fi pronunțată și în caz de recurgere la munca ilegală, de excizie, de trafic cu ființe umane sau de acte de delincvență gravă".
În prezent, procedura de retragere a cetățeniei este strict reglementată, vizând persoane vinovate de terorism sau de spionaj, ori care au dobândit cetățenia franceză prin minciună sau fraudă. Extinderea motivelor pentru care o persoană de origine străină poate pierde cetățenia franceză va necesita o reformă a legislației.
Ministrul de interne a confirmat că noile dispoziții evocate de șeful statului vor figura în proiectul de lege privind securitatea internă, ce va fi examinat de Senat la 7 septembrie, și în cel privind imigrația, care va fi prezentat în aceeași lună în Adunarea Națională.
Proiectul ministrului imigrației, Eric Besson, prevede mai ales înăsprirea condițiilor de intrare în Franța și crearea unei zone de așteptare specială în cazul sosirii masive de refugiați.AGERPRES


Ministrul francez de interne, Brice Hortefeux, propune extinderea retragerii cetățeniei franceze și în cazul persoanelor de origine străine vinovate de alte infracțiuni decât cele anunțate vineri de președintele Nicolas Sarkozy, scrie cotidianul Le Figaro, în ediția online de duminică.