Greva transportatorilor îi lasă pe greci și pe turiștii străini fără benzină

Sâmbătă, 31 Iulie 2010 12:41
Votati
(0 voturi)

Mii de greci și de turiști străini se confruntă sâmbătă cu lipsa carburanților din cauza grevei de șase zile a transportatorilor rutieri care afectează grav aprovizionarea benzinăriilor în plin sezon turistic, transmite France Presse.




Mii de călători sunt blocați din cauza grevei, iar anulările de rezervări se înmulțesc. Guvernul grec a rechiziționat vineri camioane militare pentru a contracara lipsa de benzină generată de greva care perturbă de șase zile transporturile în această țară. Numai câteva stații de alimentare au fost aprovizionate, în mai multe regiuni din Grecia.

"Perioada de până la 15 august este vârful sezonului turistic și o săptămână întreagă a fost pierdută", a subliniat șeful asociației elene de comerț, Vassilis Korkidis.

Greva afectează grav sectorul conservării peștelui, o importantă sursă de export pentru Grecia, mai multe unități din acest domeniu fiind nevoite să-și suspende activitatea din lipsă de carburant, potrivit asociației acestei industrii. "Recoltarea și procesul de punere în conserve a peștelui nu durează decât câteva zuile, în vârful sezonului. Acest lucru este pentru noi un dezastru", a explicat Costas Apostolou, președintele asociației, citat de publicația Ta Nea.

Autoritățile, care au decis miercuri să-i rechiziționeze pe transportatorii rutieri în grevă, au precizat că aceștia ar putea fi dați în judecată și li s-ar putea retrage licențele de funcționare.

Șoferii de camion, care blochează de luni orice livrare de carburant, au decis vineri să-și continue mișcarea de protest împotriva proiectului guvernului de a le liberaliza sectorul și de a reduce costurile cu transporturile. Această măsură este prevăzută în planul de redresare financiară al Greciei stabilit cu UE și FMI pentru a face față unei crize fără precedent.

Numeroase firme sunt afectate de lipsa de carburant, de la cele care închiriază mașini la producătorii de fructe.

Greva stârnește de asemenea îngrijorări puternice și în rândul agențiilor de turism. "Problemele de aprovizionare continuă și se agravează în special în insule, situația este departe de a reveni la normal în ciuda deciziei guvernamentale de a-i rechiziționa pe șoferii de camion", a afirmat Georges Telonis, președintele Uniunii elene a Operatorilor de Turism.AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România