În mulțime, unii manifestanți purtau pancarte pe care scria, cu litere roșii, 'A cui este greșeala?'sau 'Sauerland, afară!', cerând demisia primarului conservator al acestui oraș, Adolf Sauerland.
Manifestanții au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor.
Primarul din Duisburg și-a reafirmat joi, într-un interviu publicat de ziarul Bild, voința de a rămâne în funcție până ce se va face lumină asupra împrejurărilor catastrofei soldate și cu peste 500 de răniți.
Într-un raport preliminar publicat miercuri, autoritățile regionale din Renania de Nord-Westfalia i-au acuzat pe organizatorii Love Parade și au estimat că dispozitivul de securitate s-a bazat pe calcule eronate.
Adolf Sauerland, care potrivit presei a fost plasat sub protecția poliției, a respins orice responsabilitate, afirmând că nu a semnat autorizația pentru derularea festivalului Love Parade.
O ceremonie funerară ecumenică va avea loc sâmbătă în memoria victimelor.
Primarul din Duisburg a declarat că nu va participa la ceremonie. În schimb, vor fi prezenți cancelarul Angela Merkel, președintele federal Christian Wulff și vice-cancelarul Guido Westerwelle. AGERPRES


Mai multe sute de persoane s-au adunat joi în fața primăriei din Duisburg (vestul Germaniei) ca să își exprime indignarea după moartea a 21 de persoane la festivalul Love Parade de sâmbătă, relatează AFP.