Hans Blix, fostul inspector șef al ONU în Irak, critică 'judecata' lui Bush și Blair

Marți, 27 Iulie 2010 21:48
Votati
(0 voturi)

Fostul inspector șef al ONU în Irak, Hans Blix, a acuzat marți 'judecata' fostului președinte american George W. Bush și a fostului premier britanic Tony Blair, cărora le reproșează că au hotărât să atace Irakul în baza unor informații 'mediocre', relatează AFP.



Depunând mărturie la Londra în fața unei comisii de anchetă asupra angajamentului britanic în Irak, suedezul a afirmat că nu a pus 'niciodată la îndoială buna credință' a lui Bush și Blair în decizia lor de a interveni în Irak, în martie 2003. 'Dar ceea ce discut este judecata lor, în special cea a lui Bush, dar și cea a lui Blair', a declarat Hans Blix, reproșându-le celor doi lieri că au acceptat ca fapte informații ale serviciilor secret potrivit cărora Irakul dispune de arme de distrugere în masă (ADM).

Hans Blix a condus între 2000 și 2003 o misiune a inspectorilor ONU însărcinată cu depistarea eventualei prezențe a armelor de distrugere în masă în Irak. Dar niciun material de acest tip nu a fost descoperit, nici de către echipa sa, nici după înlăturarea de la putere a președintelui irakian Saddam Hussein. El a pledat în 2003 pentru continuarea inspecțiilor și s-a opus intervenției militare în Irak. Fostul director general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a explicat în fața comisiei că a crezut inițial că regimul irakian posedă un anumit număr de ADM, chiar dacă majoritatea acestora fuseseră distruse unilateral de Saddam Hussein la începutul anilor '90. Dar el a relatat că a început apoi să se îndoiască de existența acestor arme după ianuarie 2003, când irakienii s-au arătat mai cooperanți cu inspectorii ONU și în măsura în care în locurile identificate de serviciile de informații nu s-a descoperit nimic. 'Când am raportat că nu am găsit nicio ADM, ei ar fi trebuit să înțeleagă, la Washington și la Londra, că sursele lor de informații erau mediocre. Ar fi trebuit să fie mai exigenți din acest punct de vedere', și-a exprimat el regretul.AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România