Numărul românilor, care au fost cel mai numeros grup de străini care au vizitat Bulgaria în iunie, a crescut cu 4,9% în comparație cu aceeași lună a anului precedent.
În același timp, numărul bulgarilor care au vizitat România în iunie a scăzut cu 46,3% față de perioada respectivă din 2009. Abia 7.794 din cei 21.879 de bulgari care au vizitat România au făcut-o ca turiști, restul fiind ori în tranzit, ori în legătură cu serviciul.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, călătoriile bulgarilor în străinătate s-au redus cu peste o treime în comparație cu iunie 2009, iar în același timp numărul străinilor care au vizitat Bulgaria a crescut ușor cu 1,4%. În iunie țara a fost vizitată de circa 970.000 de străini, dintre care 58.000 au venit ca turiști, în timp ce 318.000 de bulgari au călătorit în străinătate. AGERPRES


Potrivit datelor Institutului Național de Statistică din Sofia, în luna iunie Bulgaria a fost vizitată de 193.784 de români. Cea mai mare parte dintre aceștia au vizitat țara vecina ca să-și petreacă vacanța - 90.374, 69.547 au fost în tranzit, iar restul au venit în legătură cu serviciul, în vizită sau dintr-un alt motiv neprecizat. 