Asociația ungară pentru Protecția Naturii cere interzicerea tehnicii de extracție a aurului pe bază de cianuri

Vineri, 09 Iulie 2010 03:54
Votati
(0 voturi)

Asociația ungară pentru Protecția Naturii a făcut apel joi la folosirea de tehnici alternative în locul celei pe bază de cianuri pentru extracția aurului, transmite MTI. Extracția pe bază de cianuri, care este considerată a fi cea mai ieftină, dar și cea mai dăunătoare metodă, reprezintă un potențial pericol pentru mediu, se arată într-un comunicat al organizației nonguvernamentale.



Asociația și-a exprimat de asemenea nemulțumirea față de decizia Comisiei Europene care a respins apelul de a interzice această tehnică susținând că nu reprezintă o amenințare pentru mediu sau la adresa sănătății oamenilor. Organizația notează că la 5 mai Parlamemtul European a decis că legea privind interzicerea metodei de extracție a aurului folosind cianuri ar trebui înaintată Comisiei până la sfârșitul anului 2011. Chiar și așa, Comisa a respins apelul privind interzicerea acestei tehnici, observă MTI. În 2000, o scurgere de cianuri de la o mină de aur din Baia Mare din România a distrus aproape în totalitate fauna și flora de pe râul Tisa, care se scurge în Ungaria, reamintește agenția de știri citată.AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România