O breșă în regulile Pactului de creștere și stabilitate ar putea fi urmată, 'automat, de sancțiuni credibile', cum ar fi retragerea fondurilor structurale ale Uniunii Europene, a subvențiilor sau a drepturilor de vot, a afirmat oficialul BCE într-un discurs rostit la Viena. Cu cât încălcarea regulilor se prelungește, cu atât ar trebui majorate sancțiunile, a adăugat Juergen Stark.
Și Comisia Europeană a anunțat luna trecută că va propune sancțiuni pentru guvernele care încalcă reglementările privind deficitul și datoria, ca parte a procesului de revizuire de supervizare a economiei.
Președintele UE, Herman Van Rompuy, a afirmat recent că miniștrii de Finanțe ai celor 27 au convenit ca, în viitor, să trimită spre examinare UE liniile directoare ale proiectelor naționale de buget. Acest lucru ar însemna pentru numeroase țări un control înaintea examinării bugetului în parlamentele naționale.
Ideea ar fi ca Executivul european și celelalte țări ale UE să poată examina în linii mari un buget (nivelul prognozat al deficitului, veniturile sau cheltuielile), fără a intra în detalii.
Însă, tot Van Rompuy a subliniat în mod clar că acest exercițiu ar urma să servească, în cazul în care s-ar dovedi necesar, și unei reevaluări a proiectului de buget pentru o anume țară.
Miniștrii europeni de finanțe au ajuns la un acord, luna trecută trecută, cu privire la crearea de noi sancțiuni pentru țările foarte îndatorate. "Vom îmbunătăți Pactul de stabilitate și de creștere creând mai multe sancțiuni, care să intervină mai devreme', a anunțat președintele UE, Herman Van Rompuy, la finalul reuniunii de la Luxemburg, care a permis concretizarea deciziilor de principiu luate pe 21 mai.
Acordul presupune posibilitatea aplicării de sancțiuni chiar dacă limita actuală, de trei la sută din PIB, fixată prin Pact pentru deficitele publice, nu este încă depășită. Aceste sancțiuni, ce urmează a fi definite, ar putea fi decise dacă o țară nu a ținut cont de avertizările partenerilor săi cu privire la deficitul public sau dacă nivelul total al datoriei sale crește prea rapid.
O altă noutate avută în vedere de UE se referă la o atenție sporită față de datoria de stat, care nu trebuie să depășească 60 la sută din PIB, și nu doar față de deficitele anuale. Ideea este de a putea declanșa procedurile pentru deficit excesiv mai devreme, pentru țările ale căror datorii nu scad destul de rapid.
Pactul de Stabilitate prevede, teoretic, penalizări pentru țările din zona euro ce depășesc pragul limită de trei la sută din PIB pentru deficitul de stat anual. Însă, acest instrument nu a fost niciodată utilizat până acum, în pofida numeroaselor încălcări ale Pactului. AGERPRES


Zona euro are nevoie de o autoritate de reglementare independentă, pentru depolitiza supervizarea, a declarat vineri Juergen Stark, membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Bloomberg.