Ministrul german de interne Thomas de Maiziere a atras atenția și asupra amenințării reprezentate de spionajul economic și de terorism.
Deși cea mai spectaculoasă creștere a fost înregistrată în ceea ce privește violențele extremiștilor de stânga, de Maiziere a subliniat că amenințarea reprezentată de extrema dreaptă, în ciuda unei ușoare scăderi numărului de acte violente, rămâne la un nivel ridicat.
În raportul pe 2009, agenția de informații interne precizează că a înregistrat 1.115 de acte de violență motivată politic din cauza extremiștilor de stânga, în creștere față de cele 701 înregistrate cu un an în urmă. În același timp, numărul violențelor asociate extremismului de dreapta a scăzut de la 1.402 de acte în 2008 la 891 în 2009, mai relevă raportul. AGERPRES


Numărul violențelor comise de extremiștii de stânga a crescut anul trecut în Germania, însă extremismul de dreapta continuă să reprezinte o puternică amenințare internă la adresa țării, se arată în raportul pe 2009 al agenției de informații interne, făcut public luni.