Ultima audiere în procesul fostului președinte egiptean Hosni Mubarak, îndepărtat de la putere în urmă cu un an, a avut loc miercuri la Cairo. Hosni Mubarak, 83 de ani, este acuzat de uciderea manifestanților în timpul revoltei împotriva regimului său de anul trecut și de corupție. Acuzarea a cerut pedeapsa capitală, în timp ce avocații săi au pledat nevinovat.
Fostul său ministru de interne Habib el-Adly, de asemenea prezent la proces și pasibil și el de pedeapsa capitală, a pus uciderea manifestanților în timpul revoltei pe seama unor 'străini'și a unei 'conspirații' pentru a destabiliza Egiptul.
Habib el-Adly, care a luat cuvântul timp de peste o oră și jumătate în cursul acestei audieri, a asigurat că printre acești străini se aflau persoane infiltrate de grupările libaneză Hezbollah și palestiniană Hamas.
La aceeași dată vor fi anunțate pedepsele și în cazul celorlați acuzați. Este vorba de șase foști responsabili ai serviciilor de securitate, de asemenea pasibili de pedeapsa cu moartea pentru reprimarea manifestanților. Cei doi fii ai fostului președinte egiptean, Alaa și Gamal, riscă pedepsa cu închisoarea pentru corupție.
Aproximativ 850 de persoane au fost ucise în cursul revoltelor împotriva fostului regim egiptean, în ianuarie și februarie 2011, potrivit datelor oficiale. AGERPRES


Președintele Curții Penale, Ahmad Refaat, a anunțat miercuri că verdictul în procesul fostului președinte egiptean Hosni Mubarak va fi dat la 2 iunie, informează Reuters. 