Germania: Cancelarul Merkel regretă profund demisia președintelui Koehler

Luni, 31 Mai 2010 20:15
Votati
(0 voturi)

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că regretă profund demisia surpriză a președintelui Horst Koehler, în urma unor declarații controversate privind angajamentele militare ale Germaniei în străinătate.



"Am fost surprinsă de telefonul său luni dimineață și am încercat să îl fac să se răzgândească, însă din nefericre nu am reușit", a declarat dna Merkel. "Cred că oamenii din Germania vor fi foarte triști de această demisie", a adăugat cancelarul. Angela Merkel a precizat că regretă profund demisia lui Koehler, "un important consilier, mai ales pe timp de criză economică și financiară", al cărui sfat îi va lipsi în viitor.

Demisia lui Koehler vine la numai un an de la realegerea sa pentru un nou mandat, din partea Uniunii Creștin-Democrate a cancelarului Merkel, căreia îi creează probleme suplimentare pe lângă înfrângerea electorală din luna mai din landul Renania de Nord-Westfalia, prin care a pierdut controlul în Bundesrat, dar și pe fondul crizei din zona euro.

Președintele Bundesrat-ului /camera legislativă superioară/, Jens Boehrnsen, primarul social-democrat al Bremenului, va prelua temporar atribuțiile de șef al statului, până la alegerea unui nou președinte în termen de 30 de zile, de către o adunare specială de deputați și reprezentanți ai celor 16 landuri.

Angela Merkel nu a oferit până acum niciun indiciu cu privire la posibilul succesor al lui Koehler. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România