Greva, care a început joi, cauzează în fiecare zi peste 100 de anulări de zboruri la Frankfurt, în principal curse interne. Cu toate acestea, societatea care gestionează aeroportul, Fraport, a asigurat până în prezent 70% din trafic în fiecare zi, înlocuind greviștii.
Negocierile între cele două tabere sunt blocate, sindicatul rămânând inflexibil în privința revendicărilor sale, considerate exorbitante de Fraport, dar și de consiliul său de întreprindere, care le consideră o amenințare la adresa echilibrului convențiilor colective din cadrul grupului.AGERPRES


Sindicatul din domeniul securității aeriene din Germania, GdF, și-a prelungit apelul la greva controlorilor de trafic și angajaților la sol de la aeroportul din Frankfurt de miercuri ora 04:00 GMT până vineri la ora 22:00 GMT, potrivit unui comunicat publicat în noaptea de luni spre marți. 