Mario Monti: UE trebuie să rezolve problema Greciei, 'cel mai periculos focar'

Luni, 20 Februarie 2012 15:28
Votati
(0 voturi)

Uniunea Europeană trebuie să găsească o soluție la problema Greciei, 'cel mai periculos focar' al crizei din Europa, a subliniat luni șeful guvernului italian, Mario Monti, adresându-se comunității financiare italiene reunite la sediul Bursei din Milano, informează AFP.



Mario Monti a anunțat de asemenea că '7 sau 8' țări europene, între care și Italia, însă din care nu ar trebui să facă parte Franța și Germania, vor trimite o scrisoare către Bruxelles pentru a pleda pentru relansarea creșterii în Europa.

În timp ce al doilea plan de ajutor către Atena urmează să fie ratificat luni în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de finanțe din zona euro, șeful guvernului italian a subliniat că Roma a făcut demersuri la nivel european pentru găsirea 'unei soluții la primul, cel mai periculos focar, care este Grecia'.

Italia a încercat să convingă în ultimul timp un număr tot mai mare de state membre din zona euro că 'ar fi grav ca partea greacă să prezinte alte semne de dificultate', a mai spus Mario Monti.

'Italia are nevoie de creștere economică, Italia nu poate crește singură, Italia are nevoie ca Europa să recunoască nevoia pe care ea o are de creștere', a atras atenția premierul italian. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România