Agenda acestui minisummit este dominată de aspecte privind cele mai stringente probleme din actualitatea regională.
Potrivit serviciului de presă al președinției pakistaneze, o atenție deosebită va fi acordată situației din Afganistan și căutării căilor de rezolvare a problemei afgane, între care perspectivele unui 'dialog cu lideri talibani' care s-au adăpostit în zonele tribale din vestul Pakistanului.
În altă ordine de idei, liderii pakistanez, afgan și iranian vor aborda și perspectivele realizării unor proiecte energetice regionale, cum ar fi gazoductul Iran-Pakistan sau conducta de gaze TAPI.
Reuniunea la vârf este programată să dureze până vineri. Pe durata summitului, măsuri suplimentare de securitate au fost luate la Islamabad în vederea evitării unor incidente sau atentate.AGERPRES


Președinții Pakistanului, Iranului și Afganistanului se reunesc joi la Islamabad într-un forum trilateral dedicat situației din regiune. Astfel, în cursul dimineții în capitala pakistaneză sunt așteptați președinții afgan Hamid Karzai și iranian Mahmoud Ahmadinejad, cărora li se va alătura președintele țării gazdă Asif Ali Zardari, transmite Radio Liberty.