Egiptul marchează prima aniversare de la căderea lui Mubarak

Sâmbătă, 11 Februarie 2012 10:46
Votati
(0 voturi)

Egiptul marchează sâmbătă prima aniversare de la căderea lui Hosni Mubarak, prin apeluri la nesupunere civilă ce au drept scop exercitarea de presiuni asupra armatei, tot mai criticată pentru modul cum gestionează tranziția, și pentru a o incita să părăsească puterea, relatează AFP.



La 11 februarie 2011, după 18 de zile de revoltă populară fără precedent împotriva regimului, vicepreședintele Omar Suleiman a anunțat într-un mesaj de mai puțin de un minut la televiziune demisia lui Mubarak. Junta formată din circa 20 de generali care i-a succedat a promis să faciliteze trecerea la democrație și să predea puterea civililor de îndată ce va fi posibil.

Un an mai târziu, militanții care au cerut căderea lui Mubarak cer acum plecarea imediată a armatei, pe care au acuzat-o că perpetuează vechiul regim și reprimă mișcarea pro-democrație. Ei au convocat o zi de greve sâmbătă și au făcut apel la nesupunere civilă pentru a crește presiunea.

France Presse amintește că vineri, mii de manifestanți au străbătut Cairo spre Ministerul Apărării, apărat de poliția militară, tancuri și sârmă ghimpată. În cursul serii, armata a vorbit despre "comploturi" și a dat asigurări că va rezista, într-un comunicat citit la postul public de televiziune.

Apelurile la greve au divizat populația și forțele politice. Frații Musulmani, care domină Parlamentul recent ales, s-au opus grevelor, la fel ca numeroși egipteni, invocând degradarea economiei.AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România