Siria: manifestație ostilă regimului lui Bashar al-Assad la  Doha

Miercuri, 08 Februarie 2012 18:22
Votati
(0 voturi)

Peste 2.000 de persoane au manifestat miercuri la Doha pentru a denunța regimul președintelui sirian Bashar al-Assad și a saluta 'Armata siriană liberă' (ASL), informează AFP.



Sute de cetățeni sirieni și din alte țări arabe au participat la manifestația organizată în fața Marii moschei din Doha, unde au fost desfășurate numeroase forțe de securitate. 'Cerem ajutorul Armatei siriene libere, speranța noastră pentru a ne elibera de banda lui Assad', se află înscris pe una dintre pancartele purtate de manifestanți care au mulțumit de asemenea monarhiilor din Golf, între care Qatar, pentru expulzarea ambasadorilor Siriei.

Marți, militanți sirieni au manifestat în fața ambasadei Rusiei la Doha după veto-ul rus la ONU împotriva unei rezoluții ce condamnă reprimarea din Siria. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România