''Evaluarea privind aderarea la spațiul Schengen trebuie să fie corectă și obiectivă, acesta este punctul nostru de vedere, afirmat constant. Noi considerăm că cele două țări au îndeplinit condițiile necesare pentru aderare și trebuie primite cât mai curând în Schengen'', a mai spus Gray.
La rândul său, Michele Cercone, purtător de cuvânt al comisarului european Cecilia Malmstrom, a afirmat, în aceeași conferință de presă, că în termeni tehnici nu există nicio legătură între MCV și dosarul extinderii Schengen, deși în prezent este cunoscut faptul că există un blocaj la nivel politic (opoziția Olandei față de aderarea României la Schengen - n.red.).
Raportul CE, al 10-lea din cadrul MCV, dacă se iau în calcul și rapoartele anuale elaborate de obicei la finalul lunii iulie, și al cincilea raport de etapă, are șapte pagini și cuprinde exclusiv aspecte tehnice privind realizările înregistrate de țara noastră pentru a da curs recomandărilor raportului Comisiei Europene din vara anului trecut.
În vara acestui an, Comisia va face o evaluare cuprinzătoare privind progresele României în cadrul MCV, la cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Mark Gray a menționat, legat de acest aspect, că în prezent nu se poate anticipa care va fi decizia executivului în vara acestui an privind eventuala renunțare la MCV pentru România și Bulgaria.
Mecanismul de Cooperare și Verificare cuprinde patru condiționalități (benchmarks) în cazul României - existența unui sistem judecătoresc funcțional, o agenție de integritate eficientă, combaterea corupției la nivel înalt, lupta contra corupției la nivel local - și șase în cazul Bulgariei, unde una dintre condiționalități vizează și combaterea eficientă a criminalității organizate.AGERPRES


Mecanismul de cooperare și verificare (MCV) și aderarea la spațiul Schengen sunt chestiuni care trebuie tratate total separat, așa cum au subliniat în mod repetat președintele CE, Jose Manuel Barroso, cât și comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, a declarat miercuri, la Bruxelles, Mark Gray, purtător de cuvânt al CE, care a prezentat, într-o conferință de presă, rapoartele intermediare ale CE privind reforma justiției în România și Bulgaria.