'Dacă Abu Mazen /Mahmud Abbas, n.r./ pune în aplicare ceea ce a fost semnat la Doha, el alege să renunțe la calea păcii pentru a se alătura Hamas', a declarat Netanyahu, citat într-un comunicat dat publicității de biroul său de presă, după semnarea, în Qatar, a unei declarații comune de către Abbas și liderul Hamas Khaled Meshaal în vederea aplicării acordului de reconciliere.
'Fie faceți pace cu Hamas, fie cu Israelul. Nu le puteți avea pe amândouă', a subliniat Netanyahu, cu trimitere la Mahmud Abbas, în timpul unei reuniuni cu miniștrii din partidul său - Likud. 'Hamas nu a acceptat exigențele minime ale comunității internaționale și nu numai că nu recunoaște Israelul și acordurile semnate, dar nici nu renunță la terorism', a explicat el.
AFP amintește că comunitatea internațională boicotează mișcarea Hamas, învingătoare în ultimele alegeri palestiniene din 2006, care guvernează în Fâșia Gaza. Actorii internaționali vor ca mișcarea islamistă să recunoască statul evreu și acordurile semnate și să renunțe la orice formă de violență.
'Declarația de la Doha', semnată luni, prevede ca Mahmud Abbas să își asume conducerea 'guvernului de înțelegere națională format din tehnocrați independenți pentru a facilita organizarea de alegeri prezidențiale și legislative și începerea reconstrucției în Fâșia Gaza' prevăzut de acordul asupra reconcilierii palestiniene. AGERPRES


Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reafirmat luni că președintele palestinian Mahmud Abbas avea de ales între reconcilierea cu Hamas și 'calea păcii' cu Israelul, relatează agențiile internaționale de presă.