BBC acuză Iranul de intimidare a angajaților serviciului său în limba farsi

Vineri, 03 Februarie 2012 21:44
Votati
(1 voteaza)

Șeful BBC a acuzat vineri Iranul că îi intimidează pe angajații serviciului său în limba farsi, prin defăimări, amestec în treburile personale și arestări ale rudelor, relatează AP.



Directorul general al instituției britanice de media, Mark Thompson, a declarat că a asistat în ultimele luni la înrăutățirea 'unei campanii de intimidare și hărțuire' împotriva BBC.

Thompson a scris într-o postare pe blog că săptămâna trecută sora un angajat al servicului BBC în limba farsi, al cărui sediu este la Londra, a fost arestată și închisă într-o celulă izolată în Teheran. Ea a fost între timp eliberată.

Șeful BBC a precizat că acesta a fost doar unul din cazurile în care rude ale angajaților au fost arestate și în care li s-a cerut "să le solicite rudelor lor de la Londra fie să nu mai lucreze pentru BBC, fie să 'coopereze' cu oficiali ai serviciilor secrete iraniene".

Thomposn a mai spus că adresele de e-mail și de Facebook ale angajaților au fost piratate, iar aceștia s-au confruntat cu acuzații false de abuz sexual, trafic de droguri și infracțiuni financiare în serviciile de presă oficiale iraniene.

Organizația de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) a condamnat la rândul său 'presiunile' asupra jurnaliștilor de la serviciul BBC în limba farsi. HRW oferă ca exemplu cazul unui apropiat al unui jurnalist de la BBC, arestat și ținut la închisoare la Teheran timp de două săptămâni în ianuarie, în cadrul unei campanii de intimidare a jurnaliștilor înaintea alegerilor legislative din martie, relatează AFP.

Secretarul de stat britanic pentru Orientul Mijlociu, Alistair Burt, a spus că 'tacticile deplorabile ale oficialilor iranieni ilustrează încă o dată deteriorarea situației drepturilor omului în Iran și disperarea regimului iranian de a reduce la tăcere orice voci independente'.

"Comunitatea internațională a făcut în mod repetat apel la autoritățile iraniene să înceteze acțiunile de hărțuire și intimidare a jurnaliștilor și să impiedice blocarea ilegală a transmisiunilor. Vom continua să facem acest lucru", a afirmat el.

Relațiile diplomatice între Marea Britanie și Iran s-au deteriorat în contextul amplificării tensiunilor în jurul controversatului program nuclear al Teheranului.AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România