Bosnia a adoptat două legi esențiale pentru depunerea candidaturii de aderare la UE

Vineri, 03 Februarie 2012 17:59
Votati
(0 voturi)

Bosnia a adoptat vineri două legi esențiale pentru reluarea apropierii sale de Uniunea Europeană, în conformitate cu un acord recent al liderilor politici locali, după mai multe luni de blocaj, relatează AFP.



Deputații celor două camere ale parlamentului au adoptat legea privind recensământul populației și legea privind ajutoarele de stat, inclusiv subvențiile, asupra cărora a insistat UE. Adoptarea acestor legi figura printre condițiile impuse Bosniei de Bruxelles pentru a primi cererea sa de aderare la blocul european.

Pentru a putea solicita statutul de candidat la integrare, Bosnia trebuie să dovedească, de asemenea, că a inițiat un proces 'credibil' de modificare a Constituției sale, considerată discriminatorie față de minoritatea romă și cea evreiască de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDH).

Bosnia este singura țară din Balcanii de vest care nu a solicitat încă statutul de candidat la integrarea în UE.

Adoptarea celor două legi se înscrie într-un acord la care au ajuns în luna decembrie liderii principalelor formațiuni parlamentare și care a pus capăt celei mai grave crize politice din această țară de la sfârșitul războiului intercomunitar (1992-1995).

Potrivit legii adoptate, Bosnia va organiza un recensământ al populației în aprilie 2013. Țara nu a mai organizat niciun recensământ din 1991, atunci când făcea încă parte din fosta Iugoslavie.

Războiul din anii 1990 a cauzat importante schimbări demografice. Aproximativ 100.000 de persoane au fost ucise în conflict, care a dus la apariția a circa 2,2 milioane de refugiați și de strămutați, ceea ce reprezintă jumătate din populația Bosniei de la acea vreme, notează AFP. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România