'Satelitul Navid a fost lansat cu succes (...) și urmează să fie plasat pe orbită la o altitudine ce variază între 250 km și 350 de km', a anunțat Hamid Fazeli, președintele Organizației spațiale iraniene, citat de agenția oficială Irna.
'Satelitul cântărește 50 de kilograme și a fost trimis cu ajutorul lansatorului Safir', a adăugat el.
Lansarea, care a avut loc în momentul în care Iranul celebrează începând de joi revoluția islamică din februarie 1979, s-a produs în prezența președintelui Mahmoud Ahmadinejad, potrivit presei.
Navid, a cărei misiune este de a fotografia Pământul, a fost realizat de Universitatea Elm-o-Sanat (Știință și Industrie). El are o durată de viață preconizată de un an și jumătate și 'face înconjurul pământului la fiecare 90 de minute', a precizat Hamid Fazel.
Iranul a plasat deja cu succes pe orbită doi mici sateliți experimentali, Omid în 2009 și Rassad în iunie 2011, cu ajutorul rachetei Safir.
Lansarea de sateliți de către Iran îngrijorează comunitatea internațională, care se teme că programul său spațial i-ar putea permite să dezvolte rachete balistice capabile să transporte focoase nucleare.AGERPRES


Iranul a lansat vineri cu succes un mic satelit de observație experimental, cel de-al treilea din 2009, a informat mass-media iraniană, relatează AFP.