"Evenimentele de la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an, discuțiile chiar și protestele au demosntrat că în societate crește concurența politică. Aceasta ne-a lipsit o perioadă îndelungată. Consider că este un semn bun al vremii, întrucât trebuie să ne obișnuim cu criticarea puterii, cu discutarea oricăror variante", a afirmat Aleksei Kudrin la forumul "Rusia-2012".
Contestarea puterii va avea drept rezultat mai multă transparență în măsurile luate de guvern, a opinat Kudrin, care s-a arătat recent dispus să medieze un dialog între conducerea și opoziția din Rusia.
Rectorul Școlii economice ruse, Serghei Guriev, a afirmat la rândul său că autoritățile de la Moscova trebuie să ia măsuri pentru ameliorarea climatului investițional din țară, între care eliberarea fostului magnat al petrolului Mihail Hodorkovski și demiterea funcționarilor implicați în moartea juristului Serghei Magnitski.
"Acestea sunt lucruri simple prin care guvernul ar putea arăta că este interesat de îmbunătățirea mediului de afaceri", a spus Guriev.
În contextul creșterii scurgerilor de capital din Rusia, care au depășit 84 de miliarde de dolari în 2011, el a subliniat necesitatea reducerii cheltuielilor ineficiente și a transparenței cheltuielilor bugetare.
"Problemele statului costă atât de scump economia rusă, încât soluționarea lor va permite dinamizarea creșterii economice", a afirmat Guriev.
Kenneth Rogoff, economist la Universitatea Harvard, a reliefat că economia Rusiei trebuie diversificată, că țara trebuie să exporte și produse high-tech, nu doar materii prime. "În loc să exportați produse, mărfuri, voi exportați oameni", a afirmat cunoscutul economist.
El a pledat pentru urgentarea privatizărilor în sectoarele bancar și petrolier, pentru stimularea inovațiilor, subliniind că "potențialul uman trebuie utilizat împreună cu resursele naturale". AGERPRES


Puterea din Rusia trebuie să se obișnuiască să fie contestată, protestele declanșate la sfârșitul anului trecut față de rezultatul parlamentarelor câștigate de partidul de guvernământ Rusia Unită fiind un semn de maturizare a societății civile, a declarat joi fostul ministru al finanțelor, Aleksei Kudrin.