Banca Mondială și România negociază un împrumut de un miliard de euro

Vineri, 27 Ianuarie 2012 18:39
Votati
(2 voturi)

România și Banca Mondială poartă discuții cu privire la o linie de credit de un miliard de euro care să sprijine bugetul României, a declarat joi François Rantrua, șeful Biroului pentru România al Băncii Mondiale, transmite Bloomberg.



Potrivit lui François Rantrua, guvernul condus de Emil Boc negociază cu Banca Mondială termenii unui acord preventiv, care îi va permite ulterior să decidă dacă trage sau nu fondurile.

'România va trebui să îndeplinească anumite condiții convenite de comun acord, condiții care sunt discutate în prezent. Durata liniei de credit poate fi de până la trei ani', a declarat François Rantrua.

În luna decembrie a anului trecut, Banca Mondială a finalizat eliberarea unui credit de un miliard de euro, parte a unui pachet de sprijin în valoare de 20 de miliarde acordat de FMI, CE și BM.

Cabinetul condus de Emil Boc a promis că va reduce deficitul bugetar la 1,9% din PIB în acest an, de la 4,4% din PIB în 2011.

În luna martie 2011, România și FMI au semnat un nou acord, de tip preventiv, care se ridică la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI. Noul acord cu FMI va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum și cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România