APCE a aprobat un amendament ce vizează monitorizarea Serbiei în privința situației minorității române

Vineri, 27 Ianuarie 2012 12:03
Votati
(2 voturi)

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a aprobat cu largă majoritate, în cadrul sesiunii de iarnă de săptămâna aceasta, un amendament formulat de senatorii Titus Corlățean, György Frunda și Viorel Riceard Badea, privind introducerea unui mecanism de monitorizare a modului în care Serbia respectă exigențele din Rezoluția 1632/2008 a APCE privind situația minorităților naționale din Voivodina și a minorității etnice române din Serbia.



O serie de parlamentari maghiari prezentaseră un subamendament la amendamentul inițiat de delegația română, care viza anumite aspecte referitoare la promovarea autonomiei regionale pe criterii etnice, inițiativă care a fost respinsă ca urmare a intervenției senatorului Corlățean, menționează un comunicat de presă dat publicității vineri de Senatul României.

Senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației române la APCE, a atras atenția în plenul forumului de la Strasbourg asupra menținerii diviziunii artificiale între etnicii români și așa-zișii vlahi și asupra faptului că în Serbia de Nord-Est (Valea Timocului) etnicii români nu au decât un singur așezământ religios și nu beneficiază nici până la această dată de o școală unde să studieze în limba maternă.

Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României a solicitat, atât în baza dialogului bilateral direct cu autoritățile sârbe, dar având în vedere și importanța îndeplinirii de către Serbia a criteriilor politice pentru o eventuală aderare la Uniunea Europeană, progrese concrete în materie de respectare a drepturilor aparținând minorităților naționale, inclusiv a dreptului la identitate națională.

Titus Corlățean a avut o intervenție în plenul Adunării pe marginea raportului cu tema: 'Îndeplinirea obligațiilor și angajamentelor de către Serbia' (co-raportori: Davit Harutiunian, Armenia, Grupul Democraților Europeni și Indrek Saar, Estonia, Grupul Socialist). El a fost ales în funcția de președinte al Subcomisiei pentru Orientul Mijlociu, cu ocazia Primei părți a Sesiunii ordinare a APCE, care se desfășoară, la Strasbourg, în perioada 23-27 ianuarie a.c. Ca urmare a discuțiilor avute de senatorul Corlățean în cadrul vizitei din Israel și Teritoriile Palestiniene din decembrie 2011 și în baza acceptului delegațiilor israeliană și palestiniană, invitate cu titlu permanent la reuniunile subcomisiei, a fost luată decizia organizării în România, la București, în prima jumătate a acestui an, a unei reuniuni a subcomisiei. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România