'În cazul aprobării acestui proiect, guvernul nostru va fi obligat să sisteze vânzările de petrol în Europa înainte ca UE să-și impună embargoul asupra petrolului din Iran', a subliniat Emad Hosseini.
'Mulți parlamentari, printre care mă număr și eu, abia așteaptă să adopte acest proiect de lege, în conformitate cu care niciuna din țările europene care au votat pentru instituirea de sancțiuni împotriva Iranului nu va mai putea cumpăra nici măcar o singură picătură de petrol din Iran', a spus un alt deputat iranian Nasser Soudani, într-un interviu pentru ziarul Tehran Times.
Potrivit acestuia, sancțiunile impuse de Occident Iranului vor afecta puternic Europa însăși. În primul rând, spune el, țările europene nu vor avea cu ce înlocui petrolul iranian, iar pe de altă parte preconizatul embargo asupra petrolului din Iran va duce la o creștere semnificativă a prețului la 'aurul negru'. El mai consideră că, într-un fel sau altul, europenii vor continua să cumpere petrol iranian prin intermediari, ceea ce le va spori semnificativ cheltuielile.
'De ce să nu sistăm imediat toate exporturile de petrol în țările din UE și să ne orientăm către alți clienți, de altfel, numeroși, dispuși să cumpere hidrocarburile noastre', comentează, la rândul său, publicația locală Kayhan, preluată de agenția de presă RIA Novosti.
Miniștrii de externe din UE au aprobat luni la Bruxelles instituirea unui embargo, în etape, asupra petrolului iranian. Conform noului pachet de sancțiuni, este de așteptat ca începând cu 1 iulie a.c. toate cele 27 de țări membre ale UE, care în prezent se aprovizionează cu petrol de la Iran, să-și sisteze în totalitate importurile de 'aur negru' iranian.AGERPRES


Parlamentul de la Teheran ar putea deja duminică să aprobe un proiect de lege privind suspendarea completă a exporturilor de petrol din Iran către țările membre ale Uniunii Europene, înainte ca embargoul european asupra petrolului iranian să intre complet în vigoare, relatează în ediția sa de joi Financiar Times, citând o declarație făcută de Emad Hosseini, reprezentantul Comitetului pentru Energie din mejlis (legislativul iranian).