Președintele Ungariei acuzat de plagiat: Comisia universitară de analiză își va prezenta concluziile la 28 martie

Miercuri, 25 Ianuarie 2012 13:57
Votati
(2 voturi)

Universitatea Semmelweis din Budapesta a anunțat miercuri că va examina teza de doctorat a președintelui ungar Pal Schmitt, care este acuzat de plagiat, și rezultatul acestei examinări ar urma să fie prezentat la 28 martie.



'Universitatea Semmelweis a înființat o comisie pentru a stabili realitatea cu privire la circumstanțele realizării tezei de doctorat a lui Pal Schmitt', a indicat universitatea într-un comunicat.

'Pentru ca această comisie să poată lucra în liniște și cu imparțialitate, numele membrilor săi nu vor fi făcute publice decât odată cu rezultatul muncii lor', se adaugă în comunicat.

La 12 ianuarie, președintele Ungariei a respins acuzația de plagiat pe care i-o adusese principalul săptămânal economic ungar, HVG. Conform acestuia, disertația în baza căreia Pal Schmitt și-a susținut doctoratul, în 1992, a fost în cea mai mare parte copiată. Președintele a subliniat că este pregătit pentru o eventuală verificare în acest sens.

Heti Vilaggazdasag a prezentat pe site-ul său de internet, www.hvg.hu, câteva fragmente din lucrare care ar părea a fi o traducere a unui text al expertului bulgar Nikolai Gheorghiev. Potrivit revistei, 180 din cele 215 pagini ale tezei de doctorat pe tema Jocurilor Olimpice moderne susținută în anul 1992 de actualul președinte ungar la Universitatea de Educație Fizică au fost copiate dintr-o lucrare publicată în anul 1987 de către Gheorghiev.

Pal Schmitt a fost în cariera sa sportivă dublu campion olimpic la scrimă și membru în Comitetul Olimpic Internațional, unde l-a cunoscut pe Gheorghiev.

Șeful statului a explicat că cele 180 de pagini nu fac decât să prezinte un 'material de bază', pe care l-a elaborat împreună cu defunctul Gheorghiev, iar contribuția personală o constituie concluziile de 35 de pagini.

Fiica lui Gheorghiev a afirmat însă, potrivit HVG, că tatăl său nu a colaborat niciodată cu actualul președinte ungar.

Mai mult, săptămâna trecută, portalul de informații index.hu a anunțat că 17 din cele 35 de pagini de 'concluzii' ar proveni, cuvânt cu cuvânt, dintr-o disertație a profesorului german Klaus Heinemann, redactată în engleză în 1991. La rândul său, într-o scrisoare publicată de index.hu, Heinemann a precizat că nu a colaborat niciodată cu Pal Schmitt și că, întrucât meritele sale științifice provin 'în mare parte tocmai din acea lucrare', este 'bulversant' să audă că alții au profitat de ea fără să aibă dreptul. AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România