Washingtonul dorește reducerea tensiunii dintre Ankara și Paris

Marți, 24 Ianuarie 2012 23:47
Votati
(1 voteaza)


Statele Unite s-au pronunțat marți în favoarea 'bunelor relații' dintre Franța și Turcia', la o zi după adoptarea de către Senatul francez a unei legi prin care este penalizată negarea genocidului armenilor în 1915, puternic contestată de autoritățile de la Ankara, transmite AFP.



'Sincer, aceasta afacere privește Turcia și Franța', a declarat în cursul unui briefing purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Victoria Nuland. 'Dar ne dorim să vedem bune relații între cele două țări care sunt aliate ale Statelor Unite', a continuat ea.

'Părerea noastră în această problemă este bine cunoscută și nu s-a schimbat. Am informat guvernul francez și le-am spus cum am gestionat această chestiune', a adăugat Victoria Nuland.

Președintele Barack Obama a comemorat în aprilie anul trecut cea de-a 96-a aniversare a masacrului armenilor din Imperiul Otoman, cerând autorităților de la Ankara 'completa' recunoaștere a acestor crime, dar fără să le califice ca 'genocid', deși în campania electorală din 2008 preconizase să folosească termenul în cauză.

După adoptarea legii în Adunarea Națională de la Paris, un alt purtător al diplomației americane, Mark Toner, s-a mărginit să precizeze că administrația de la Washington continuă 'să susțină normalizarea relațiilor dintre Turcia și Armenia'.

Primul ministru turc, Recep Tayyip Erdogan, a calificat marți drept "discriminatoare și rasistă" legea aprobată luni seară de Senatul francez. "Ne vom anunța planul de acțiune în funcție de evoluțiile din acest dosar", a adăugat șeful guvernului turc, indicând faptul că "Turcia se află încă într-o perioadă de răbdare".

Președintele francez, Nicolas Sarkozy, are la dispoziție 15 zile pentru a promulga legea în cauză.AGERPRES

Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România