Eforturile de ultimă oră ale Turciei pentru a convinge Franța să retragă textul care prevede pedeapsa cu un an de închisoare și amendă de 45.000 de euro pentru negarea genocidelor recunoscute ca atare de legea franceză, între care și genocidul armean, nu par să fi avut rezultatul scontat.
În timpul week-end-ului, ministrul turc al afacerilor externe, Ahmet Davutoglu, a apelat pentru ultima oară la senatorii francezi să respingă acest text 'contrar drepturilor omului'. 'Vor exista noi sancțiuni, de această dată permanente, până când Franța își va schimba poziția', a avertizat ministrul.
După o înghețare a cooperării sale militare și politice cu Parisul, guvernul turc a avertizat că o a doua serie de măsuri ar putea urma. Potrivit unor surse din Ankara, Turcia ar intenționa să-și reducă reprezentarea diplomatică în Franța și să organizeze o ripostă în domeniul comercial și economic.
Relațiile între cele două țări s-au degradat puternic după venirea la putere în 2007 a președintelui Nicolas Sarkozy, care nu și-a ascuns niciodată opoziția față de intrarea Turciei în UE.
Guvernul turc l-a acuzat pe șeful statului francez de oportunism electoral o dată cu apropierea alegerilor prezidențiale, în care voturile comunității armene (600.000 de persoane) contează.
Proiectul de lege nu întrunește adeziunea unanimă în Franța, ministrul afacerilor externe, Alain Juppe, criticându-l ca fiind 'inoportun' pentru relațiile cu Turcia, care joacă un rol-cheie în mai multe dosare din Orientul Mijlociu, în special în Irak și în Siria.
Și comisia juridică a Senatului a respins săptămâna trecută acest text, considerându-l 'contrar Constituției'.
Dar, susținut de președintele Sarkozy și de candidatul socialist la alegerile prezidențiale Francois Hollande, textul urmează să fie votat în ședința de luni a Senatului.
Turcia respinge termenul de genocid, chiar dacă recunoaște comiterea unor masacre și faptul că aproximativ 500.000 de armeni au pierit în Anatolia între anii 1915-1917, în timp ce armenii evocă uciderea a 1,5 milion de persoane. AGERPRES


Senatul francez votează luni un proiect de lege care sancționează negarea genocidului armean, text susținut de președintele Nicolas Sarkozy și care a declanșat o criză majoră între Paris și Ankara.