În urma numărării buletinelor la 25% din cele 6.750 de birouri de vot, 67,11% dintre participanți au votat în favoarea aderării la Uniunea Europeană. La referendum au luat parte circa 42% dintre persoanele cu drept de vot. Nu există un procent minim de participanți pentru ca referendumul să fie validat.
Următoarea etapă o constituie ratificarea tratatului de aderare a Croației la UE de către cele 27 de state membre. Tratatul, semnat în luna decembrie, prevede ca această țară să se alăture blocului comunitar începând cu data de 1 iulie 2013. AGERPRES


Croații s-au pronunțat în favoarea aderării țării lor la Uniunea Europeană, potrivit rezultatelor parțiale ale referendumului de duminică anunțate de Comisia electorală.