Primul-ministru s-a întâlnit la Palatul Victoria cu Kevin T. Biddle, vicepreședinte al ExxonMobil Exploration International Ltd. și cu Ian A. Fischer, vicepreședinte director general al ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, în contextul în care ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL), o filială a companiei Exxon Mobil, împreună cu Petrom au început forajul de explorare la sonda Domino - 1, prima sondă de explorare în ape de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre. La această întrevedere au mai participat ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Ion Ariton, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruți, consilierul de stat pe probleme economice al primului ministru, Andreea Paul Vass și secretarul de stat Ioana Muntean, purtător de cuvânt al Guvernului.
Potrivit sursei citate, reprezentanții companiei ExxonMobil au prezentat șefului Executivului stadiul programului de explorare în ape de mare adâncime în perimetrul Neptun din Marea Neagră, derulat împreună cu Petrom. În acest sens, aceștia au menționat că pentru acest program și pentru forarea primei sonde de mare adâncime în apele românești ale Mării Negre - Domino - 1, ExxonMobil a adus în România tehnică de ultima generație. Acest program de forare la sonda Domino - 1 este estimat să dureze până la 90 de zile, la care se adaugă o perioadă de analiză și interpretare a datelor colectate.
În cadrul întrevederii, primul-ministru Emil Boc a subliniat sprijinul pe care îl acordă Guvernul investitorilor români și străini, în condițiile în care prioritățile sunt legate de susținerea mediului de afaceri și crearea locurilor de muncă. Totodată, premierul a menționat importanța dezvoltării proiectelor de explorare în sectorul energetic, în scopul susținerii eforturilor României de diversifica sursele de energie și de a reduce dependența de importuri în acest domeniu.
În vara anului trecut, Guvernul a decis prelungirea cu cinci ani a perioadei de explorare în cadrul Acordului de concesiune încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, pe de o parte, și companiile OMV Petrom și Exxon Mobil, pe de altă parte. Executivul a aprobat, în acest sens, Hotărârea pentru aprobarea actului adițional nr.2 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX-Neptun, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1233/2000. AGERPRES



Premierul Emil Boc a avut, luni, o întrevedere cu reprezentanții companiei ExxonMobil cu care a discutat despre stadiul programului de explorare în perimetrul Neptun din Marea Neagră.



