GLD12AUG 1558,0000 (-2,11%) | TSLV12AUG 27,7600 (-2,94%) | TSLV12JUN 27,7400 (-1,87%) | FP 0,4900 (-1,8%) | AZO 2,1850 (+7,11%) | SIF5 1,0400 (-2,8%) | TEL 12,6900 (-0,31%) | SIF3 0,4620 (-1,51%) | CMP 0,4100 (+0,99%) | SNP 0,3460 (-0,86%) | SIF4 0,7950 (+0,63%) | TLV 0,9710 (-3,57%) | SIF2 1,0350 (+0,49%) | OLT 0,8500 (+2,35%) | SIF1 0,8600 (-1,15%) | TGN 191,0000 (0%) | BIO 0,1675 (-2,05%) | STIB 6,0000 (0%) | COMI 0,1172 (+0,86%) | SCD 0,6750 (-3,57%) | BRD 9,8500 (+0,51%) | BCC 0,0510 (0%) | CBC 13,0000 (-13,33%) | DAFR 0,0463 (-3,74%) | ARTE 4,6000 (-1,08%) | 
Banner

Bilanț MMP: Programele 'Rabla' și 'Casa Verde' rămân cele mai viabile proiecte din 2011

Marți, 20 Decembrie 2011 15:02
Votati
(0 voturi)

Programele 'Rabla' și 'Casa Verde', dar și alocările financiare pentru domeniul împăduririlor și cel al apărării împotriva inundațiilor reprezintă punctele importante ale bilanțului anului 2011, prezentat, marți, într-o conferință de presă, de Laszlo Borbely, ministrul Mediului și Pădurilor.



'Datorită modificărilor legislative, în doi ani de zile am reușit să scoatem din circulație circa 310.000 de autovehicule mai vechi de zece ani. Continuăm cu 'Rabla' și anul viitor în aceleași condiții. Anul acesta, 116.611 mașini au fost scoase din circulație și au fost cumpărate aproximativ 40.000 de unități noi. La 'Casa Verde', avem 43.000 de dosare depuse din care deja 10.500 de beneficiari au reușit să monteze instalațiile alternative. Continuăm și anul următor cu sume importante. Alte 100 de proiecte au fost aprobate pentru sprijinirea companiilor care produc energie verde', a afirmat Borbely.

Acesta a adăugat că au fost alocate sume importante pentru împăduriri, suprafețele de pădure au continuat să crească, cu 0,3%, în timp ce pentru proiectele privind apărarea în caz de inundații alocarea a fost de 992 milioane lei atât din buget, cât și din bani externi și din Fondul de Mediu. 'Am primit pe POS Mediu circa 300 milioane de euro pentru apărarea împotriva inundațiilor. Avem și acest PNDI /Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii, n.r./ care înseamnă 2,4 miliarde lei, din care am încheiat deja contracte în valoare de 90 milioane de euro', a completat Laszlo Borbely.

Potrivit datelor oficiale privind bilanțul pe anul 2011 al MMP, în ceea ce privește alocarea de fonduri pentru lucrări de prevenire/înlăturare a efectelor inundațiilor, în acest an, s-a menținut un trend ascendent. Astfel, în acest an, au fost alocate 992,57 milioane lei, în creștere față de 2010, când suma a fost de 800 milioane lei.

În ceea ce privește ariile naturale protejate, în 2011 au fost derulate două sesiuni de atribuire în administrare/custodie a ariilor naturale protejate, fiind încheiate aproximativ 100 de convenții de custodie și șapte contracte de administrare. De asemenea, au fost modificate și completate actele normative intrate în vigoare în 2007, prin care a fost instituită rețeaua Natura 2000 în România.

La ora actuală, în România există 148 de arii de protecție specială avifaunistică, față de 108 desemnate în 2007, precum și 383 situri de importanță comunitară, față de 273 instituite în 2007. Totodată, în perioada imediat următoare se va finaliza analiza suprapunerilor ariilor naturale protejate nou instituite, pentru a fi incluse în lista ariilor naturale protejate care pot fi atribuite în administrare/custodie, dar și pentru a stabili situația convențiilor de custodie și a contractelor de administrare, în funcție de noile desemnări și de extinderile aprobate.

În plus, a fost modificat cadrul legal prin care a fost extinsă rețeaua de SPA-uri, aceasta crescând de la 11,8%, la 14,91% din suprafața terestră a țării, ceea ce reprezintă o creștere cu aproximativ 3% din suprafața totală a României. Prin modificarea Ordinului de Ministru, a fost extinsă rețeaua de SCI-uri de la 13,8% la 16,76% din suprafața terestră a țării, iar rețeaua Natura2000 în România însumează 22,68% din total.

Pe segmentul pădurilor, au fost intensificate acțiunile control privind tăierile ilegale, în urma acestora fiind consemnate 79.923 controale, 18.064 contravenții silvice cu o valoare a amenzilor de 26.571.006 lei, și 2.494 sesizări penale. De asemenea, a fost confiscat un volum de material lemnos de 34.387 mc.

Bugetul actualizat al MMP pentru anul 2011 însumează 2.007.025.000 lei, din care pentru cheltuieli aferente investițiilor este alocata suma de 1.146.866.000 lei. Execuția estimată la sfârșitul anului este de 96% pe total buget de stat, iar pentru cheltuieli aferente investițiilor de 99%. AGERPRES

Banner

Cursul Valutar BNR

Data curs: 2012-05-23EUR: 4.4587
Alte valuteUSD: 3.5272

Indici Bursieri

Banner
Banner
Banner

Știri interne

Știri externe

Știri economice

Știri sportive

Mondorama

Zig Zag

Ora Europei

Bănci - Piețe - Capital

Viața Parlamentară

Administrație

Info AGERPRES

Breviar Medical

Monitorizare presă

Monitorizare presă internațională

Real Time Monitoring

Revista presei

Știri pentru crawler

Serviciul foto

Infografie

Calendarul săptămânal

Calendarul evenimentelor

Azi in istorie

Retrospectiva zilei

Dosar tematic

Biografii

Instituții și Organizații din România