Creșteri mai mari decât în România au fost înregistrate doar în Slovenia (7,8%), Polonia (4,1%) și Slovacia (3,9). Potrivit datelor disponibile în prezent, doar șapte state membre au înregistrat o creștere a lucrărilor de construcții în luna septembrie comparativ cu luna precedentă, în timp ce în cinci state membre lucrările de construcții au scăzut de la o lună la alta.
În ritm anual, în luna septembrie 2011 comparativ cu luna septembrie 2010, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 0,4% în zona euro și cu 0,6% în Uniunea Europeană. Potrivit datelor disponibile, volumul lucrărilor de construcții a crescut în șapte state membre (inclusiv în România) și a scăzut în șase state membre. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Polonia (17,1%), Suedia (6,3%), Olanda (5,2%), Spania (5,1%), Germania (4,0%) și România (2,8%).
Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică, volumul lucrărilor de construcții a a crescut, în luna septembrie 2011, față de luna august, ca serie brută cu 17,1%, iar în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 1,3%. Față de luna corespunzătoare a anului 2010, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 2,7%, iar în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate a crescut cu 2,2%. AGERPRES



România se situează pe locul patru în UE la creșterea lucrărilor de construcții în luna septembrie 2011 comparativ cu luna august 2011, cu o creștere de 1,3%, în condițiile în care în Uniunea Europeană lucrările de construcții au înregistrat o scădere de 1,0% iar în zona euro s-a înregistrat o scădere de 1,3%, arată datele prezentate joi de Oficiul european de Statistică (Eurostat).



