"Nu am semnale că Nokia s-ar retrage din alte motive. Din câte știu eu, decizia de retragere a companiei finlandeze Nokia nu e numai pentru România. Nu vreau să intru în analiza deciziei lor, știu doar că au ceva probleme și de aceea își schimbă politica economică, probabil vor mână de lucru mai ieftină. Consider că este bine că relocă activitatea, chiar și în Republica Moldova, dacă așa au decis", a declarat, joi, Valerian Vreme. Acesta a subliniat că nu are semnale din partea altor companii că ar intenționa să urmeze exemplul Nokia și nici că ar putea fi un semnal prost pentru potențiali investitori.
"Discutăm de o resursă umană bine pregătită în România, avem programatori buni, salarizarea este încă atractivă față de alte țări din UE și multe alte companii și-au exprimat interesul de a veni în România pentru că vor să își lărgească businessul. Vor să dezvolte centre de dezvoltare, de soluții și de service online. De exemplu, am vorbit cu cei de la Huwei, care au în Europa multe centrale telefonice și au nevoie de service. Compania Ericsson are deja 800 de angajați în România și vrea să urce cu încă 500. Cu cei de la Dell am discutat, de asemenea, despre intenția lor de a investi în România", a subliniat Vreme.
Ministrul Comunicațiilor a menționat că lucrează la o schemă de ajutor de stat care să acorde facilități investitorilor din domeniu.
"Lucrăm la acea schemă de ajutor de stat pentru investitorii de domeniu. Eu cred că este o inițiativă bună, chiar dac unii m-au criticat, prin care vom acorda anumite facilități investitorilor. Nu înseamnă că le dăm bani, ci facilități legate, de exemplu, de impozitul pe salarii. Încercăm să accelerăm acest proces la ora actuală. Noi am finalizat documentația la MCSI, dar ea trebuie discutată și negociată și cu alte ministere, iar pe urmă o vom prezenta Guvernului pentru aprobare", a mai adăugat șeful MCSI.
Nokia, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, a anunțat, joi, concedierea a 3.500 de angajați din cauza închiderii fabricii din România și a reorganizării afacerilor companiei finlandeze.
'Planificata închidere a fabricii din Cluj combinată cu ajustarea operațiunilor din lanțul de furnizare este estimată să afecteze aproximativ 2.200 de angajați', se arată în comunicatul Nokia.
Decizia Nokia de închidere a fabricii din Jucu (Cluj) a fost anunțată angajaților joi dimineață.
Pe 27 aprilie, Nokia a anunțat disponibilizarea a circa 120 de persoane de la Centrul de cercetare și dezvoltare Cluj."Se estimează astfel că anumite centre de dezvoltare se vor extinde, în vreme ce altele își vor diminua sau își vor închide activitatea. Ca parte a procesului de aliniere la strategia Nokia, se estimează că anunțul privind reducerea forței de muncă va avea impact asupra sitului de Cercetare și dezvoltare aflat în cadrul Olympia Business Center din Cluj. Nokia estimează că până la sfârșitul trimestrului al treilea 2011 proiectele curente desfășurate în această locație vor fi diminuate complet. Operațiunile de cercetare și dezvoltare vor continua să fie derulate în alte centre Nokia de pe glob. Se preconizează că vor fi afectate aproximativ 120 de persoane. Nu sunt planificate niciun fel de schimbări la nivelul fabricii Nokia de la Jucu", se preciza într-un comunicat al Nokia.
Tot pe 27 aprilie, Nokia Corp a anunțat că va concedia 4.000 de angajați din întreaga lume până la sfârșitul lui 2012, deoarece compania finlandeză face tot posibilul să-și micșoreze costurile, din cauza concurenței puternice din partea rivalilor săi pe segmentul telefoanelor inteligente (smartphone).
Pe 1 iunie, acțiunile Nokia Corp au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, investitorii fiind îngrijorați că grupul finlandez nu va reuși să-și majoreze cota de piață după adoptarea sistemului de operare Windows Phone de la Microsoft, iar pe 2 august, agenția de evaluare financiară Standard & Poor's Ratings Services a coborât ratingul pe termen lung atribuit producătorului finlandez de telefoane mobile Nokia Oyj, la 'BBB' de la 'BBB plus', adăugând că perspectiva asociată este una negativă, potrivit unui comunicat de presă.
Fabrica de la Jucu, investiție de 60 de milioane de euro, a fost inaugurată în 2008. AGERPRES



Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Valerian Vreme, consideră că retragerea celui mai mare producător mondial de telefoane mobile din România este o decizie strict economică a concernului finlandez, care nu vizează doar țara noastră.



