Blue Air intenționează să dezvolte în sudul Capitalei un aeroport privat, pe o suprafață de 250 de hectare, în comuna Adunații Copăceni.
Decizia de construcție a celui de-al treilea aeroport din București a fost luată după ce s-a constatat că Aeroportul Băneasa nu este potrivit pentru afluxul de curse low-cost, care vor fi mutate în anii următori pe Aeroportul Henri Coandă, ceea ce va scumpi biletele de avion în urma taxelor mai mari practicate pe cel mai mare aeroport al țării.
Astfel, un nou aeroport va putea atrage cursele low-cost, dar va avea și un impact asupra zonei de sud a Capitalei. Totodată, noul aeroport este situat în apropierea Canalului Dunăre - București, realizat în proporție de 30 la sută înainte de anii 90 și care figurează printre proiectele de investiții ale autorităților.
Potrivit datelor de pe piața aviatică, în circa 20 de ani traficul aerian se va dubla, peste 60 de aeroporturi urmând să fie congestionate, inclusiv primele 20 de aeroporturi din Europa.
Din analizele și previziunile de trafic efectuate de Eurocontrol, autoritatea europeană de control al traficului, rezultă că în România, în perioada 2011-2014, urmează să se înregistreze o creștere medie anuală a traficului aeroportuar de 6,9 la sută, cu o rată de creștere sensibil mai mare în zona Municipiului București. AGERPRES



Operatorul aerian românesc Blue Air va extinde termenul de depunere a ofertelor de proiectare a aeroportului pe care compania intenționează să îl dezvolte în sudul Capitalei. Termenul limită pentru depunerea ofertelor de proiectare expiră la 19 august.



