Guvernul s-a angajat, conform memorandumului cu FMI, că va modifica legislația, până la sfârșitul lunii august, pentru a majora prețul biletelor pe baza unui ordin al ministrului Transporturilor și nu pe baza actualizării cu creșterea inflației.
Deocamdată, la Metrorex nu se știe exact procentul de majorare a prețului biletelor, însă acesta va fi cuprins între opt și zece la sută, mai ales că ultima majorare a fost de circa opt procente, iar între timp inflația a avut aceeași evoluție crescătoare.
La CFR Călători majorarea va fi de zece la sută, societatea bugetându-și la începutul anului această creștere, potrivit informațiilor companiei.
La Metrorex, ultima majorare a tarifelor a avut loc în septembrie 2010, atunci când, în limita modificării indicelui prețurilor de consum de 108,12% aferent perioadei martie 2009 - iulie 2010, prețul biletelor a crescut cu circa opt procente.
CFR Călători a majorat cu opt procente prețul biletelor pe 20 septembrie 2010, deși indicele de inflație a prețurilor de consum înregistrat în perioada septembrie 2007 (data precedentei majorări) - septembrie 2010 a fost 122,65%.AGERPRES



Biletele de metrou și cele ale CFR Călători vor fi majorate din august cu circa zece la sută, potrivit informațiilor remise de reprezentanții celor două instituții.



