Oprirea va dura trei luni, timp necesar pentru verificarea securității la centralele nucleare din țară. Restul reactoarelor vor putea continua să funcționeze normal, a spus Merkel.
Dezastrul nuclear din Japonia 'este un punct de cotitură în istoria tehnologiei', a afirmat Angela Merkel, deși anul trecut a extins durata de viață a centralelor nucleare din Germania, de la 2022 la 2036, după negocieri cu companiile de utilități.
Diplomatul veteran nipon Nobuo Tanaka, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), a apreciat că accidentul de la centrala Fukushima riscă să întârzie dezvoltarea energiei nucleare în lume și să complice astfel și mai mult lupta împotriva schimbărilor climatice. Nobuo Tanaka a admis că energia nucleară ar putea să nu aibă în viitor un rol atât de mare cum s-a estimat anterior.
Decizia Berlinului, consideră FT, este cel mai clar semn că Europa regândește profund rolul energiei nucleare.
Costul electricității în Germania, valoarea europeană de referință, a crescut imediat deoarece companiile de utilități vor cheltui probabil mai mult pe gaze naturale și cărbune pentru a compensa închiderea celor 7 centrale nucleare.
Costul de bază al energiei - energia furnizată permanent la rețea - cu livrare în luna aprilie în Germania a urcat cu 17,9%, ajungând la valoarea record de 64,25 euro pe Megawatt/oră. Este cel mai semnificativ avans înregistrat într-o zi, din 2003. Pentru o lună înainte prețul a crescut cu 27,9%, de la cutremurul de vineri din Japonia.
'Aceste creșteri zilnice sunt imense și vor afecta piețele din întreaga Europă', a explicat Zoe Double, de la ICIS Heren, în Londra.
Și pe alte piețe europene a crescut prețul energiei, inclusiv în Franța și Spania.AGERPRES



Prețul electricității în Europa a crescut după ce cancelarul german Angela Merkel a anunțat marți închiderea imediată a tuturor reactoarelor puse în funcțiune, în Germania, înainte de sfârșitul anului 1980, respectiv șapte în total, se arată într-un articol apărut în 'Financial Times' (FT).



