Potrivit statisticii publicației, practic primii zece români din top concentrează aproape o treime din averile totale ale celor 500 de persoane, și însumează aproape nouă miliarde de euro.
La ediția a doua a Topului 500 miliardari români, publicat de Forbes România, primul loc este ocupat, pentru al doilea an consecutiv, de către Dinu Patriciu, cu o avere estimată la 2,3 miliarde euro. Cele mai importante investiții ale omului de afaceri au fost realizate în domeniile: media, energie, imobiliar, banking și IT&C.
Față de anul trecut, averea lui Dinu Patriciu a crescut cu 100 milioane de euro, în intervalul 2009 - 2010 acesta alocând bani pentru două fonduri de investiții, Deutsche Land și Rutley European, precum și în domeniul bancar.
Locul secund al ierarhie Forbes România din acest an este ocupat de către Frank Timiș, investitor în industria petrolieră, farmaceutică și în cercetare. Acesta reprezintă, în opinia realizatorilor Topului, surpriza ediției din 2010, după o urcare de 29 de poziții față de anul precedent.
Averea lui Frank Timiș este estimată la peste un miliard de euro, cu 800 - 900 milioane euro peste valoarea consemnată în anul 2008.
Potrivit Forbes România, ascensiunea spectaculoasă a omului de afaceri s-a datorat evoluției pe care a avut-o compania African Minerals, unde are o participație de 14,97 la sută. Compania respectivă a descoperit cel mai mare zăcământ de minereuri de fier din lume și este listată la Bursa din Londra.
Podiumul 'Top 500 Miliardari România' este încheiat de doi oameni de afaceri: Ioan Nicolae și Dan Grigore Adamescu, cu averi estimate între 900 milioane și un miliard de euro.
În timp ce Nicolae a coborât un loc față de anul precedent, având în 2010 o avere cu 200 milioane euro mai mică, Adamescu a avansat în clasament 15 poziții, iar averea s-a majorat cu aproape 700 milioane de euro în comparație cu anul anterior.
Ioan Nicolae a investit, cu preponderență, în terenuri agricole și în zootehnie, în timp ce Dan Grigore Adamescu a preferat domeniiile: imobiliar, retail, media, asigurări și turism.
Cel mai tânăr miliardar din Topul Forbes România este Edward Popescu Strohlen, are 27 de ani, conduce afaceri imobiliare ale familiei și locuiește în Principatul Monaco, la Monte Carlo. A intrat direct la jumătate clasamentului, pe locul 209, cu o avere estimată la 25 milioane de euro.
La polul opus, cei mai în vârstă miliardari sunt Josef Goschy și Mircea Labă (79 de ani), care ocupă locurile 57 (cu o avere de 90 - 95 milioane euro), respectiv 401, cu o avere estimată la 12 milioane euro.
În ierarhia rezervată femeilor de afaceri, prima este Carmen Adamescu, președintele Consiliului de Administrație al Unirea Shopping Center București, cu o avere estimată între 900 milioane și un miliard de euro.
Cea mai notabilă ieșire din Top este cea a lui Constantin Penescu, proprietarul lanțului de magazine PIC, a cărui avere nu a mai atins pragul minim de intrare în clasament (7-8 milioane euro), după ce anul trecut ocupase locul 59, cu 100 milioane euro.
Ediția 2010 Forbes România 500 Miliardari are 66 de nou-intrați, în toate regiunile țării, care au investit preponderent în imobiliar, retail, transporturi și energie.
Averile miliardarilor prezenți în catalogul Forbes România 2010, însumează 28,2 miliarde euro, mai puțin cu 0,5 miliarde euro față de anul anterior, echivalentul unei diminuări de 1,77 puncte procentuale.
Ponderea averilor însumate ale celor 500 de miliardari în Produsul Intern Brut al României pe anul 2009 (116 miliiarde euro) este de 24,3 la sută, cu trei puncte procentuale peste valoarea de anul trecut (21 la sută).
Averea medie, ca sumă totală raportată la numărul de miliardari, este de 56,5 milioane euro, mai mică față de 2009 cu 1,6 milioane euro (2,7 la sută).
În procente, 61,6 la sută dintre bogații României au avut pierderi în ultimul an, 19,4 la sută și-au mărit averea, aproape șase la sută s-au menținut la același nivel, iar peste 13 la sută sunt nou-intrați în Top.
Cei mai mulți miliardari români sunt de profesie ingineri (103), medici (25), avocați (20) și profesori (15).
Conform statisticii Forbes România, în București se consemnează cel mai mare număr de bogați (198 de persoane) - 40 la sută din total, iar vârsta medie a miliardarilor din întregul Top este 48,6 ani.
Topul Forbes România 500 Miliardari români a fost realizat pe baza datelor publicate de către Ministerul de Finanțe și de către Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru 2009, prin metoda interviurilor directe și a evaluărilor companiilor Fairwind (pentru activele financiare și altele decât cele imobiliare ale firmelor miliardarilor) și, respectiv, Darian Imobiliare din Cluj, pentru activele imobiliare, la nivelul anului 2010.
Catalogul Forbes România 500 Miliardari a fost realizat potrivit standardelor și criteriilor de evaluare utilizate de Forbes SUA în conceperea topurilor publicației.AGERPRES



Dinu Patriciu rămâne cel mai bogat român, cu o avere estimată, în 2009, la 2,3 miliarde euro, cu 100 de milioane euro mai mult față de anul precedent, totalul averilor adunate de cei 500 de miliardari români însumând 28,2 miliarde euro, cu 500 milioane de euro sub valoarea consemnată cu un an în urmă, potrivit ediției a doua a clasamentului Forbes România 'Top 500 miliardari', lansată, luni, la București.



