Scorul general obținut de România este de 4,16 puncte, pe o scală de la unu la șapte. Înaintea României se află țări precum Barbados (43), Muntenegru (49), Ungaria (52), Panama (53), Azerbaidjan (57), Slovacia (60), Sri Lanka (62) și Rusia (63). România devansează însă Bulgaria (71) și Ucraina (89).
În rândul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, România se plasează pe locul 24, un scor mai slab obținând doar Letonia (locul 70), Bulgaria (71) și Grecia (83).
În topul celor mai competitive state din lume, Elveția și-a păstrat poziția de lider mondial (cu un scor de 5,63 de puncte), în timp ce SUA au căzut de pe locul doi pe locul patru, fiind devansată de Suedia (locul doi) și Singapore (locul trei). Pe locurile următoare se situează Germania, Japonia, Finlanda, Olanda, Danemarca și Canada.
Forumul Economic Mondial a fost creat în ianuarie 1971, când mai mulți oameni de afaceri europeni s-au întâlnit pentru prima oară sub patronajul Comisiei Europene. Reuniunea, denumită Forumul pentru Managementul European, a avut loc la Davos (Elveția) și a fost prezidată de germanul Klaus Schwab, pe atunci profesor la Universitatea din Geneva.
Până în 1976, Forumul pentru Managementul European s-a bazat pe un sistem de parteneriat încheiat cu mai multe firme, așa-numitele 1.000 de companii de prim rang din lume. În 1987, organizația nonguvernamentală și-a schimbat numele în Forumul Economic Mondial. AGERPRES



Forumul Economic Mondial (WEF) a prezentat joi Raportul Competitivității Globale 2020-2011, în ediția din acest an România ocupând locul 67, în scădere cu trei locuri față de poziția 64 ocupată anul trecut.


