În contextul general de ieftinire, resimțit la nivel național, unii vânzători își listează apartamentele la valori situate considerabil sub prețul pieței, pentru a impulsiona astfel încheierea unor tranzacții.
În București, cel mai mult s-au ieftinit garsonierele. Potrivit Indicelui imobiliare.ro, în Capitală, prețul apartamentelor vechi cu o cameră a scăzut cu 10,1 la sută în utimul an, ajungând în prezent la o valoare de 1.231 euro/mp. Reducerea a fost similară pentru apartamentele cu două și trei camere: șapte la sută în cel dintâi caz, respectiv 7,1 la sută în cel de-al doilea.
După un an de scăderi, Bucureștiul oferă câteva oportunități interesante de achiziție. Spre exemplu, prețul cerut pentru un apartament cu două camere din Militari este acum de 42.000de euro. Apartamentul are 41 de mp utili și este decomandat.
În Brașov, cele mai mici reduceri au fost la apartamentele cu două camere, iar cea mai mare scădere la apartamentele cu o cameră. Potrivit Indicelui imobiliare.ro, în ultimul an, prețul acestora din urmă s-a redus cu 5,5 la sută. Pentru locuințele vechi cu două camere, prețul cerut a coborât mai puțin, respectiv cu 2,8 la sută.
Oportunități sunt și în Brașov. De exemplu, în zona Astra, prețul cerut pentru un apartament cu două camere este de 36.000 de euro. Cu o suprafață utilă de 40 de mp, apartamentul este semidecomandat și este situat la etajul unu al unui bloc cu patru etaje.
În Cluj-Napoca, garsonierele s-au scumpit. Conform Indicelui imobiliare.ro, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, valoarea actuală a prețului cerut pentru apartamentele din Cluj-Napoca a suferit o scădere ușoară, de 2,3 la sută. Prețul apartamentelor a evoluat diferit, în funcție de numărul camerelor. Interesant este că, față de aceeași perioadă a anului trecut, prețul cerut pentru garsoniere a crescut considerabil, cu 5,8 la sută. La polul opus, locuințele cu trei camere s-au ieftinit cu șase la sută.
Excepții sunt înregistrate și aici. Conștient de situația din restul țării, un proprietar din Cluj-Napoca și-a scos apartamentul la vânzare sub prețul pieței. Astfel, pentru un apartament cu două camere din zona Gheorgheni, acesta așteaptă 40.000 de euro. Apartamentul are
suprafață utilă de 48 mp și este semidecomandat.
În Constanța, apartamentele cu două camere se află în topul ieftinirilor, iar apartamentele vechi cu o cameră s-au ieftinit cu 12,7 la sută în ultimul an. În același timp, prețul cerut pentru locuințele cu două și trei camere a scăzut cu 13,2 la sută, respectiv 11,7 la sută potrivit Indicelui imobiliare.ro.
Inițial scos la vânzare în luna mai a acestui an cu 37.500 de euro, un apartament din Constanța a suferit modificări de preț în ultimele luni, valoarea actuală de listare a acestuia fiind de 35.000 de euro. Apartamentul cu două camere are o suprafață utilă de 40 mp și este situat în zona km 4-5.
În schimb, la Iași, proprietarii de garsoniere își mențin pretențiile. Potrivit Indicelui imobiliare.ro, în Iași prețul apartamentelor cu o cameră a rămas aproape neschimbat, înregistrând o apreciere ușoară de 0,5 la sută. Pe de altă parte, prețul locuințelor cu trei camere a scăzut cu 9,9 la sută.
Pentru un apartament cu două camere din zona Alexandru cel Bun, un proprietar solicită 32.500 de euro. Apartamentul este situat la etajul doi al unui bloc vechi cu patru etaje, are 42 mp și este nedecomandat.
În Timișoara, locuințele cu trei camere au înregistrat cea mai mare scădere din țară, dar toate tipurile de apartamente vechi, indiferent de numărul camerelor, au înregistrat scăderi. Astfel, potrivit Indicelui imobiliare.ro, prețul mediu cerut pentru locuințele cu o cameră din blocurile construite înainte de 1990 a ajuns la 927 euro/mp util, înregistrând un declin de 14,7 la sută în ultimul an.
Cea mai mare variație de preț, atât la nivel local, cât și național, este întâlnită în cazul apartamentelor vechi cu trei camere, al căror preț a scăzut cu 16,2 la sută în perioada analizată. Și pe segmentul locuințelor cu două camere au avut loc schimbări substanțiale, scăderea înregistrată fiind de 14,4 la sută.
În zona Dacia, prețul solicitat pentru un apartament cu două camere cu o suprafață utilă de 40 de mp este de 33.000 de euro. Apartamentul este situat la parterul unui bloc vechi cu patru etaje și a fost scos la vânzare săptămâna trecută.
Lansat în ianuarie 2000, www.imobiliare.ro este primul și cel mai accesat portal imobiliar din România. AGERPRES



Prețul mediu cerut pentru apartamente a scăzut, la nivel național, cu 11,7 la sută, de la 1.240 de euro/mp, cât era înregistrat la sfârșitul lunii august 2009, la 1.095 de euro/mp în prezent, relevă o analiză a evoluției în ultimul an a prețurilor la apartamentele vechi din marile orașe ale țării, efectuată de portalul www.imobiliare.ro. Dintre marile orașe, cele mai mari scăderi de prețuri s-au înregistrat în Timișoara și Constanța.


