"Deși are (proiectul de act normativ privind modificarea Codului fiscal - n.r.) multe puncte viabile, cum ar fi baza de calcul a contribuțiilor care să fie unificată, din punctul meu de vedere nu sunt de acord cu dublarea pentru anul 2011 a contribuțiilor de asigurări sociale pentru drepturile de autor. Nu s-a discutat niciodată acest lucru în Guvern și de aceea consider că dezbaterea publică care va avea loc în continuare pe marginea proiectului să țină cont de faptul că Guvernul nu și-a însușit punctul de vedere de majorare, în sensul dublării contribuției de asigurări sociale pentru drepturile de autor, începând cu anul 2011", a declarat șeful Executivului.
Pe de altă parte, celelalte componente ale proiectului de act normativ, cum ar fi unificarea bazei de calcul a contribuțiilor reprezintă un progres, un lucru care poate fi avut în vedere în dezbaterea publică, a arătat premierul.
"Așa că, domnule ministru, v-aș ruga să culegeți toate părerile pe marginea acestui proiect. Să aveți foarte clar poziția noastră că nu susținem partea care vizează dublarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru drepturile de autor, dar părțile bune ale proiectului să fie avute în vedere astfel încât în dezbaterea publică să aveți o finalitate. După care, în cadrul Guvernului să stabilim forma finală care va fi înaintată după aceea Parlamentului", i-a mai spus Boc ministrului Finanțelor.
Săptămâna trecută a fost supus dezbaterii publice de Ministerul Finanțelor un proiect de modificare și completare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal - care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011 și să se aplice începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011 -, ce prevede ca persoanele cu venituri din activități independente să plătească contribuții de asigurări sociale de cel puțin 25,36 la sută și până la 35 la sută din venituri, aproape dublu față de nivelul actual.
Astfel, potrivit proiectului publicat și pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, contribuția de asigurări sociale de stat (pensii) ar urma să crească de la 10 la sută la 24,43 la sută, contribuția de asigurări sociale de sănătate de la cinci la sută la 8,35 la sută, iar cea la bugetul asigurărilor pentru șomaj de la 0,5 la sută la 0,78 la sută. În conformitate cu legislația în vigoare, persoanele care obțin venituri din activități independente plătesc contribuții pentru pensie, sănătate și șomaj în cuantum total de 16,5 la sută.
Legea 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificată și completată în iunie 2010 prin OUG 58. Prin noile prevederi, persoanele care obțin venituri de natură profesională, inclusiv din drepturi de autor, sunt obligate să plătească pentru acestea începând din iulie 2010 contribuții de asigurări sociale pentru șomaj, pensie și asigurări de sănătate. AGERPRES



Premierul Emil Boc i-a atras atenția ministrului Finanțelor, în ședința Executivului de miercuri, asupra faptului că Guvernul nu susține dublarea pentru anul 2011 a contribuțiilor de asigurări sociale pentru drepturile de autor (DDA)


