Potrivit site-ului MJ, proiectul de act normativ a fost pus vineri în dezbatere publică, la baza elaborării stând nevoia stringentă de redresare economică în condițiile actualei crize economice mondiale, resimțite în mod drastic și la nivelul economiei naționale.
"Redresarea economiei naționale se poate realiza, printre altele, și prin implementarea unor proiecte de reorganizare a societăților comerciale, precum fuziunea sau divizarea, care să fie de natură a eficientiza activitatea acestora și a sprijini realizarea obiectivelor de dezvoltare economică și sustenabilitate funcțională", se arată în proiect.
MJ justifică urgența adoptării acestui act normativ prin faptul că flexibilizarea operațiunilor de fuziune și de divizare apare ca o condiție absolut necesară în contextul economic actual, marcat de criza financiară globală, un context în care reorganizarea societăților este o soluție reală pentru asigurarea viabilității acestora, pentru eficientizarea activității lor și crearea premiselor unui circuit comercial fluent.
"Înlocuirea mecanismului actual al fuziunii și divizării cu un altul mai suplu, care să rămână însă în parametrii stabiliți de acquis-ul comunitar în materie, un instrument similar celui aplicabil în alte state membre ale Uniunii Europene, devine, astfel, o măsură a cărei aplicare imediată este de natură a răspunde situației extraordinare generate de criza economică pe care societatea românească trebuie să o depășească. Neadoptarea unei astfel de soluții cât mai rapid influențează negativ mediul de afaceri, limitând premisele de redresare economică și adâncind efectele crizei financiare", apreciază MJ.
În nota de fundamentare se spune că fuziunea și divizarea societăților comerciale sunt, potrivit cadrului legal în vigoare, operațiuni etapizate, fiecare fază având o durată apreciabilă.
"Se poate ajunge, astfel, ca o fuziune să fie finalizată chiar la un an de la inițierea ei, moment la care condițiile financiare și caracteristicile circuitului comercial ar putea suferi modificări esențiale care să pună la îndoială chiar oportunitatea demersului.(...) Cel mai important impediment îl constituie caracterul suspensiv de drept al opoziției, care, în condițiile volumului extrem de ridicat de cauze aflate pe rolul instanțelor și în continuă tendință de creștere, poate determina și o amânare pe termen nedeterminat a momentului finalizării operațiunii", se mai arată în nota de fundamentare.
MJ consideră că se impune adoptarea și implementarea rapidă a unor măsuri de reorganizare, de restructurare a afacerii, acest mecanism extrem de costisitor în privința timpului necesar a fi alocat se dovedește "a fi nu numai inadecvat, ci chiar un obstacol serios, care, în final, conduce la imposibilitatea aplicării unei soluții de redresare a unui operator economic".
Proiectul de ordonanță propune remodelarea instituției opoziției la fuziune și la divizare, noua structură bazându-se pe: eliminarea caracterului suspensiv al opoziției; creditorul social nu poate bloca operațiunea de fuziune sau divizare; creditorul social care are o creanță certă, lichidă și anterioară publicării proiectului de fuziune și care nu deține deja garanții are dreptul de a obține garanții adecvate sau plata anticipată a creanței, dacă situația financiară a societății debitoare sau a societății succesoare în drepturi o impune.
"Se preconizează ca proiectul să aibă un impact pozitiv substanțial asupra mediului de afaceri. Simplificând substanțial procedura de derulare a operațiunilor de fuziune și divizare, noua reglementare permite implementarea rapidă a acestor procese de reorganizare societară, cu respectarea standardelor de protecție a tuturor părților implicate. Reorganizarea societăților într-un termen semnificativ mai scurt va conduce la eficientizarea activității acestora. Norma legală vine astfel în sprijinul realizării obiectivelor de dezvoltare economică și sustenabilitate funcțională", mai menționează MJ. AGERPRES



Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea legii privind societățile comerciale, care își propune remodelarea instituției opoziției la fuziune și la divizare.



