Potrivit sursei citate, este vorba de o investiție de 85 de milioane de euro și o producție anuală de 155 GWh, cu o putere eoliană de 64,8 MW. 'România este piața cu cea mai mare creștere pentru energia eoliană, din regiune, și are cel mai ridicat potențial eolian', semnalează Jacopo Moccia, din partea European Wind Energy Association (EWEA).
Interesul pentru energia eoliană românească atrage investitori naționali, însă și din Republica Cehă, Austria, Italia, Spania și Portugalia, amintește sursa citată. Astfel, la sfârșitul anului 2012, în România, 'peste 7,5% din cererea de electricitate ar putea fi acoperită de energia eoliană', susține Dana Duică, director al Asociației române pentru energie eoliană (Aree).
Fiecare Megawat de putere eoliană cere o investiție cuprinsă între 1,5 și 1,6 milioane de euro, astfel că valoarea totală a investițiilor făcute în România s-ar putea ridica până la 5 miliarde de euro, până în anul 2013.
Din noiembrie 2008, compania cehă CEZ Group construiește la Fântânele ceea ce va fi cel mai mare parc eolian terestru din Europa, și astfel, agricultorii primesc în fiecare an, pentru instalarea generatoarelor eoliene pe pământurile lor, până la 3.800 de euro.
Pe de altă parte, liderul mondial în sectorul eolian, grupul spaniol Iberdrola Renovables, a deschis un birou la București și a anunțat că este dispus să investească aproximativ 2,5 miliarde de euro într-un parc eolian în apropiere de Marea Neagră - cel mai mare proiect cu energie eoliană de pe suprafața Pământului.AGERPRES



România se transformă în țara cea mai dinamică din regiune, pentru dezvoltarea energiei eoliene, anunță sâmbătă portalul Reve (Reglementarea energiei eoliene cu vehicule electrice - proiect strategic al guvernului spaniol), și informează cum compania italienească Alerion Clean Power va instala 35 de generatoare de energie eoliană într-un parc eolian din Bihor. 


